AVIZ
referitor la propunerea legislativă pentru modificarea
art. 129 alin. (41) din Legea nr. 272/2004 privind
protecția și promovarea drepturilor copilului
Analizând propunerea legislativă pentru modificarea art. 129 alin. (41) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (b638/17.10.2022), transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr. XXXV/4829/25.10.2022 și înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr. D1217/25.10.2022,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri:
1. Propunerea legislativă are ca obiect modificarea art. 129
alin. (41) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și
promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și
completările ulterioare.
Potrivit Expunerii de motive, „Pentru asigurarea aplicării unitare a dispozițiilor [...] art. 129 alin. (41) și (42) și evitarea unor interpretări contradictorii în privința modului de aplicare a acestora, propunem introducerea unei mențiuni exprese referitoare la faptul că tinerii care optează pentru continuarea măsurii de protecție specială în condițiile art. 55 alin. (2) și (3) au dreptul, la ieșirea din sistemul de protecție specială, la indemnizația prevăzută la art. 129 alin. (42)”.
2. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituția României, republicată, iar în aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) din legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Senatul.
3. Menționăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
4. Precizăm că, Secretariatul General al Senatului a transmis spre avizare Consiliului Legislativ, cu adresa nr. b658 din 24.10.2022, o propunere legislativă ce vizează și modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru sistematizare legislativă și promovarea unor soluții unitare, sugerăm dezbaterea concomitentă a propunerilor legislative ce vizează același act normativ.
5. Semnalăm că, potrivit art.154 din actul normativ de bază „Elaborarea proiectelor de acte normative care fac referire la oricare dintre drepturile copilului prevăzute de prezenta lege se realizează obligatoriu cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice”.
6. Semnalăm că, inițiatorii au motivat
promovarea prezentei inițiative legislative în cuprinsul Expunerii de
motive, ca fiind „introducerea unei mențiuni exprese referitoare la
faptul că tinerii care optează pentru continuarea măsurii de protecție
specială în condițiile
art. 55 alin. (2) și (3) au dreptul, la ieșirea din sistemul de
protecție specială, la indemnizația prevăzută la art.129 alin. (42)”,
în contextul în care norma propusă, în cuprinsul proiectului, are în vedere
acordarea indemnizației prevăzute la alin.(41) al
art. 129, neconcordanță care trebuie remediată, creând
dificultăți în a se stabili intenția de reglementare.
7. La articolul unic, la textul propus pentru alin. (41) art. 129, este necesară clarificarea celor două ipoteze juridice avute în vedere, urmând a se preciza în ce condiții s-a realizat „ieșirea din sistemul de protecție specială” a tinerilor pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială, în condițiile art. 55 alin. (2) și (3), respectiv, în ce condiții s-a realizat „întreruperea măsurilor de protecție specială prevăzute la art. 55 alin. (2) și (3), în situația în care au optat pentru continuarea acestora în condițiile alin.(42)”, astfel încât aceștia să poată beneficia de o indemnizație care se acordă o singură dată, al cărei cuantum reprezintă de trei ori valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Totodată, precizăm că sintagma „stabilit potrivit legii” are caracter general și, ca urmare, potrivit prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este necesară indicarea, în mod expres, a actului normativ avut în vedere, menționându-se titlul și celelalte elemente de identificare ale acestuia.
PREŞEDINTE
Florin IORDACHE
București
Nr. 1261/17.11.2022